De câte ori, iubito
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheatã mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se aratã,
Departe doarã luna cea galbenã - o patã;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasãre pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de pãsãri, pierzându-se-n apus.
Aruncã pe-a ei urmã priviri suferitoare,
Nici râu nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipã cu anii înapoi.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 

Suntem tot mai departe deolaltã amândoi,
Din ce în ce mai sigur mã-ntunec si înghet,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineti.

*
Selectie de: Raluca Pasalega, 10 ani
Scoala Nr. 10, Focsani, Romania
*
Home | Romanian