Poezia lui Eminescu 
Nicolae Iorga

A tãlmãci operele lui Eminescu înseamnã a aduce o contributie pretioasã la sarcina prezentãrii sufletului unui popor încã aproape de loc cunoscut în tãrile de limbã englezã, cu exceptia domeniului comercial si economic. A face ascultat glasul acestui mare poet român înseamnã de asemenea un serviciu adus culturii europene si modelelor literare de azi, influentate si corupte de numeroase curente, mai mult nesãnãtoase decât originale.

Întîlnim la Eminescu douã dintre calitãtile foarte rare în productia literarã. În primul rînd, el are capacitatea de a reprezenta un întreg popor, în totalitatea sa. Într-adevãr, ce nu a cunoscut Eminescu din viata, faptele si gândul poporului sãu?

Cel mai autentic reprezentant al aspiratiilor românesti, identificat în întregime cu poporul sãu, Eminescu a fost totdeodatã un european al timpului sãu. A studiat la Viena si cunostea limbile clasice, chiar si sanscrita, precum si franceza si germana. În scrierile sale apar trãsãturi din romanticii germani, alãturi de creatii inspirate din lirica “Doinã”, tipicul cântec popular românesc, precum si din epica frumoaselor basme ale tãrii sale. Floarea albastrã a romanticilor germani si teii din tara Rinului, ca si floarea albã de cires din Moldova, floarea vrãjitã din pânzele pictorului român Grigorescu, sunt motive permanente ale tânguiosului cântec de dragoste eminescian.

La Eminescu, legenda e de o candoare si o limpezime fãrã pereche, de parcã ar fi izvorât din sufletul celtilor, misterios dar nu sumbru, cum ar fi în cântul de luptã cavaleresc din secolul XlV, care redã vitejia carpatinã în scrisoarea tânãrului fiu al voievodului, trimisã iubitei sale de departe, dupã bãtãlia de la Rovine.


                      
Home   Romanian