O, mamã...
O, mamã, dulce mamã, din negura de vremi
Pe freamãtul de frunze la tine tu mã chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scuturã salcâmii de toamnã si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngânã glasul tãu...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la crestet sã nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramurã sã frângi,
La capul meu cu grijã tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sã cadã a ochilor tãi stropi;
Simti-o-voi odatã umbrind mormântul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacã împreunã va fi ca sã murim,
Sã nu ne ducã-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sã ni-l sape la margine de râu,
Ne punã-n încãperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

*
Selectie de: Andrei Guzu, 8 ani
Scoala Nr. 10, Focsani, Romania
*
Home | Romanian