Scrisoarea III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbå, 
Ce cu-a turmelor påsune, a ei patrie s-o schimbå, 
La pãmânt dormea tânându-si cåpåtâi mâna cea dreaptå; 
Darå ochiu-nchis afarå, înlauntru se desteaptå. 
Vede cum din ceruri luna lunecå si se coboarå 
Si s-apropie de dansul preschimbatå în fecioarå. 
Inflorea cårarea ca de pasul blândei primåveri; 
Ochii ei sunt plini de lacrimi de umbra tåinuitelor dureri; 
Codrii se înfioreazå de atâta frumusete, 
Apele-ncretesc în tremur stråveziile lor fete, 
Pulbere de diamante cade finå ca o burå, 
Scânteind plutea prin aer si pe toate din naturå 
Si prin mândra fermecare sun-o muzica de soapte... 
Ea, sezând cu el alåturi, mâna finå i-o întinde, 
Pårul ei cel negru-n valuri de måtaså se desprinde: 
- Las' så leg a mea viatå de a ta... In bratu-mi vino, 
Si durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... 
Scris în cartea vietii este si de veacuri si de stele 
Eu så fiu a ta ståpânå, tu ståpân vietii mele. 

Si cum o privea sultanul, ea se-ntuneca... dispare; 
Iar din inima lui simte un copac cum cå råsare, 
Care creste într-o clipå ca în veacuri, mereu creste, 
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se låteste; 
Umbra lui cea uriaså orizontul îl cuprinde 
Si sub dansul universul într-o umbrå se întinde; 
Iar în patru pårti a lumii vede siruri muntii mari, 
Atlasul, Caucazul, Taurul si Balcanii seculari; 
Vede Eufratul si Tigris, Nilul, Dunårea båtrânå - 
Umbra arborelui falnic peste tot e ståpânå. 
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri 
Si coråbiile negre legånându-se pe râuri, 
Valurile verzi de grâie legånându-se pe lanuri, 
Mårile Tårmuitoare si cetåti lângå limanuri, 
Toate se întind nainte-i... ca pe-un urias covor, 
Vede tarå lângå tarå si popor lângå popor - 
Ce prin neguri alburie se strevåd si se prefac 
In intinsa-mpåråtie sub o umbrå de copac. 

Vulturii porniti la ceruri pân' la ramuri nu ajung, 
Dar un vânt de biruintå se porneste îndelung 
Si loveste rânduri, rânduri în frunzisul sunåtor, 
Strigåte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, 
Zgomotul crestea ca marea tulburatå si înaltå, 
Urlete de båtålie s-alungau dupåolaltå, 
Inså frunzele-ascutite se îndoaie dupå vânt 
Si deasupra Romei nouå se înclinå la påmânt. 

Se cutremurå sultanul... se desteaptå... si pe cer 
Vede luna cum pluteste peste plaiul Eschiser. 
Si priveste trist la casa seihului Edebali; 
Dupa gratii de fereastrå o copilå el zåri 
Ce-i zâmbeste, mlådioaså ca o creangå de alun; 
E a seihului copila, e frumoasa Malcatun. 
Atunci el pricepe visul cå-i trimis de la profet, 
Ca pe-o clipå se nåltase chiar in rai la Mahomet, 
Cå din dragostea-i lumeascå un imperiu se va naste, 
Ai cåruia ani si margini numai cerul le cunoaste. 

 Visul såu se-nfiripeazå si se-ntinde vultureste, 
An cu an împåråtia tot mai largå se sporeste, 
Iarå flamura cea verde se înaltå an cu an, 
Neam cu neam urmându-i zborul si sultan dupå sultan. 
Astfel tarå dupå tarå drum de glorie-i deschid... 
Pân-în Dunåre ajunge furtunosul Baiazid... 

 La un semn, un tårm de altul, legând vas de vas, se leagå 
Si în sunet de fanfare trece oastea lui întreagå; 
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si spahii 
Vin de-ntunecå påmântul la Rovine în câmpii; 
Råspândindu-se în roiuri, întinzând corturile mari... 
Numa-n zarea depårtarii sunå codrii de stejari. 

 Iatå vine-un sol de pace c-o nåframå-n vârf de båt. 
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabå cu dispret: 
- Ce vrei tu? 
- Noi? Bunå pace! Si de n-o fi cu bånat, 
Domnul nostru-ar vrea så vazå pe måritul împårat. 

 La un semn deschiså-i calea si s-apropie de cort 
Un båtrân atât de simplu, dupå vorbå, dupå port. 
- Tu esti Mircea? 
- Da-mpårate! 
- Am venit så mi te-nchini, 
De nu, schimb a ta coroanå într-o ramurå de spini. 
- Orice gând ai împårate, si oricum vei fi sosit, 
Cât suntem încå pe pace, eu îti zic: Bine-ai venit! 
Despre partea închinårii înså, doamne, så ne ierti; 
Dar acu vei vrea cu oaste si råzboi ca så ne certi, 
Ori vei vrea så faci întoarså de pe-acuma a ta cale, 
Så ne dai un semn si nouå din mila måriei-tale... 
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi, 
Bucurosi le-om duce toate, de e pace de-i råzboi. 
- Cum? Când lumea mi-e deschiså, a privi gândesti cå pot 
Ca întreg Aliotmanul så se-mpiedice de-un ciot? 
O, tu nici visezi båtrâne, câti în cale mi s-au pus! 
Toata floarea cea vestitå a întregului Apus, 
Tot ce sta în umbra crucii, împårati si regi s-adunå 
Så dea piept cu uraganul ridicat de semilunå. 
S-a-mbråcat în zale lucii cavalerii de la Malta, 
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, 
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care 
In turbarea-i furtunoaså a cuprins påmânt si mare. 
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, 
Si Apusul îsi împinse toate neamurile-ncoace; 
Pentru a crucii biruintå se miscarå râuri-râuri, 
Ori din codri råscolite, ori stârnite din pustiuri; 
Zguduind din pace-adåncå ale lumii începuturi, 
Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, 
Se miscau îngrozitoare ca påduri de lånci si såbii, 
Tremura înspåimântatå marea de-ale lor corabii!... 
La Nicopole våzut-ai câte tabere s-au strâns 
Ca så steie înainte-mi ca si zidul neînvins. 
Când våzui a lor multime, câtå frunzå, câtå iarbå, 
Cu o urå nempåcatå mi-am soptit atunci în barbå, 
Am jurat ca peste dânsii så trec falnic, fårå pås, 
Din pristolul de la Roma så dau calului ovås... 
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? 
Si purtat de biruintå, så må-mpiedic de-un mosneag? 
- De-un mosneag, da, împårate, cåci mosneagul ce privesti 
Nu e om de rând, el este domnul Tårii Românesti. 
Eu nu ti-as dori vreodatå så ajungi så ne cunosti, 
Nici ca Dunårea så-nece spumegând a tale osti. 
Dupa vremuri multi venirå, începând cu acel oaspe, 
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe; 
Multi durarå, dupå vremuri, peste Dunåre vrun pod, 
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod; 
Impårati pe care lumea nu putea så-i mai încapå 
Au venit si-n tara noastrå de-au cerut påmânt si apå - 
Si nu voi ca så må laud, nici ca voi så te-nspåimânt, 
Cum venirå, se fåcurå toti o apå s-un påmânt. 
Te fålesti cå înainte-ti råsturnat-ai valvârtej 
Ostile leite-n zale de-mpårati si de viteji? 
Tu te lauzi cå Apusul înainte ti s-a pus?... 
Ce-i mâna pe ei în luptå, ce-au voit acel Apus? 
Laurii voiau så-i smulgå de pe fruntea ta de fier, 
A credintei biruintå cåta orice cavaler. 
Eu? Imi apår såråcia si nevoile si neamul... 
Si de-aceea tot ce miscå-n tara asta, råul, ramul, 
Mi-e prieten numai mie, iarå tie dusman este, 
Dusmånit vei fi de toate, får-a prinde chiar de veste; 
N-avem osti, darå iubirea de mosie e un zid 
Care nu se-nfioreazå de-a ta faimå, Baiazid! 

 Si abia plecå båtrânul... Ce mai freamåt, ce mai zbucium! 
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium, 
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, 
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoaså; 
Cålåretii umplu câmpul si roiesc dupå un semn 
Si în caii lor sålbatici bat cu scårile de lemn, 
Pe copite iau în fugå fata negrului påmânt, 
Lånci scånteie lungi în soare, arcuri se întind în vånt, 
Si ca nouri de aramå si ca ropotul de grindeni, 
Orizontu-ntunecåndul, vin sågeti de pretutindeni, 
Våjâind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie... 
Urlå cåmpul si de tropot si de strigåt de båtaie. 
In zadar striga-mpåratul ca si leul în turbare, 
Umbra mortii se întinde tot mai mare si mai mare; 
In zadar flamura verde o ridicå înspre oaste, 
Cåci cuprinså-i de pieire si în fatå si în coaste, 
Cåci se clatinå rårite siruri lungi de båtålie; 
Cad asabii ca si pålcuri risipite pe cåmpie, 
In genunchi cådeau pedestri, colo caii se råstoarnå, 
Când sågetile în valuri, care suierå, se toarnå 
Si lovind în fata,-n spate, ca si crivåtul si gerul, 
Pe påmânt lor li se pare cå se nåruie tot cerul... 
Mircea însusi mânå-n luptå vijelia-ngrozitoare, 
Care vine, vine, vine, calcå totul în picioare; 
Duduind soseau cålårii ca un zid înalt de suliti, 
Printre cetele pågåne trec rupåndu-si large uliti; 
Risipite se-mpråstie a dusmanului siraguri, 
Si gonind biruitoare tot veneau a tårii steaguri, 
Ca potop ce pråpådeste, ca o mare turburatå - 
Peste-un ceas pågånåtatea e ca pleava vånturatå. 
Acea grindin-otelitå înspre Dunare o månå, 
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia românå. 

 Pe când oastea se aseazå, iata soarele apune, 
Voind crestetele nalte ale tårii så-ncunune 
Cu un nimb de biruintå; fulger lung încremenit 
Mårgineste muntii negri în întregul asfintit, 
Pån' ce izvoråsc din veacuri stele una cate una 
Si din neguri, dintre codri, tremurånd s-aratå luna 
Doamna mårilor s-a noptii varså liniste si somn. 
Långå cortu-i, unul dintre fii falnicului domn 
Sta zåmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, 
So trimita dragii sale, de la Arges mai departe: 
      "De din vale de Rovine 
      Gråim , Doamnå, cåtre Tine, 
      Nu din gurå, ci din carte, 
      Cå ne esti asa departe. 
      Te-am ruga, måri ruga 
      Så-mi trimiti prin cineva 
      Ce-i mai måndru-n valea Ta: 
      Codrul cu poienele, 
      Ochii cu språncenele; 
      Ca si eu trimite-voi 
      Ce-i mai måndru pe la noi: 
      Oastea mea cu flamurile, 
      Codrul si cu ramurile, 
      Coiful nalt cu penele, 
      Ochii cu språncenele, 
      Si så stii cå-s sånåtos, 
      Cå, multumind lui Cristos, 
      Te sårut, Doamnå, frumos." 

       ........................................ 

 De-asa vremi se-nvrednicirå cronicarii si rapsozii; 
Veacul nostru ni-l umplurå saltimbancii si irozii... 
In izvoarele båtrâne pe eroi mai pot så caut; 
Au cu lira visåtoare ori cu sunete de flaut 
Poti så-ntåmpini patriotii ce-au venit de-atunci încolo? 
Inaintea acestora tu ascunde-te Apollo! 
O, eroi! care-n trecutul de måriri va adumbriseti, 
Ati ajuns acum de modå de vå scot din letopiset, 
Si cu voi drapându-si nula, va citeazå toti nerozii, 
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii. 
Råmâneti în umbra sfåntå, Basarabi si voi Musatini, 
Descålecatori de tarå, dåtåtori de legi si datini, 
Ce cu plugul si cu spada ati intins mosia voastrå 
De la munte pån'la mare si la Dunarea albastrå. 

 Au prezentul nu ni-i mare? N-o så-mi dea ce o så cer? 
N-o så aflu între-ai nostri vre un falnic juvaer? 
Au la Sybaris nu suntem långå capistea spoielii? 
Nu se nasc glorii pe stradå si la usa cafenelii, 
N-avem oameni ce se luptå cu retoricele suliti 
In aplauze grele a canaliei de uliti, 
Panglicari în ale tårii, care joacå ca pe funii, 
Måsti cu toate de renume din comedia minciunii? 
Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul, 
De ai crede ca viata-i e curatå ca cristalul? 
Nici visezi ca înainte-ti sta un stâlp de cafenele, 
Cå îsi rade de-aste vorbe înghitindu-le pe ele. 
Vezi colo pe uråciunea fårå suflet, fårå cuget, 
Cu privirea-mproscatå si la falci umflat si buget, 
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri, 
La tovårasii såi spune veninoasele-i nimicuri; 
Toti pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpå, 
Quintesenta de mizerii de la crestet pånå-n talpå, 
Si deasupra tuturora, oastea så si-o recunoascå, 
Isi aruncå pocitura bulbucatii ochi de broascå... 
Dintre-acestia tara noastrå îsi alege aståzi solii! 
Oameni vrednici ca så sazå în zidirea sfintei Golii, 
In cacamesi cu mâneci lunge si pe capete scufie, 
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. 
Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezåminte, 
Unde spumegå desfrâul în miscåri si în cuvinte, 
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri 
Si aplauda frenetic schime, cântece si jocuri... 
Si apoi în sfatul tårii se adun så se admire 
Bulgåroi cu ceafa groaså, grecotei cu nas subtire; 
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, 
Toata greco-bulgårimea e nepoata lui Traian! 
Spuma asta-nveninatå, asta plebe, åst gunoi 
Så ajungå-a fi ståpånå si pe tarå si pe noi! 
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de naturå, 
Toti se scurserå aicea si formeazå patriotii, 
Incât fonfii si flecarii, gågåutii si gusatii, 
Bålbåiti cu gura stråmbå sunt ståpânii astei natii! 

 Voi sunteti urmasii Romei? Niste råi si niste fameni! 
I-e rusine omenirii så vå zicå vouå oameni! 
In aceastå cuma-n lume si aceste creaturi 
Nici rusine n-au så ieie în smintitele lor guri 
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocarå, 
Indråznesc ca så rosteascå pån' si numele tåu... tarå! 

 La Paris, în lupanare de cinismu si de lene, 
Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene, 
Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos... 
Ce a scos din voi Apusul când nimic nu e de scos? 

 Ne-ati våndut apoi, drept minte o sticlutå de pomadå, 
Cu monoclu-n ochi, drept armå betisor de promenadå, 
Vestejiti fårå de vreme, dar cu creieri de copil, 
Drept stiint-avånd în minte vre un vals de Bal-Mabil, 
Iar în schimb cu-averea toatå vrun papuc de curtezanå... 
O, te-admir, progeniturå de origine romånå! 

 Si acum priviti cu spaimå fata noastra sceptic-rece, 
Vå mirati cum de minciuna aståzi vi se mai trece? 
Când vedem cå toti aceia care vorbe mari aruncå 
Numai banul il våneazå si cåstigul fårå muncå, 
Azi, când fraza lustruitå nu ne poate însela, 
Aståzi altii sunt de vinå, domnii mei, nu este-asa? 
Prea v-ati aråtat arama, sfåsiind aceastå tarå, 
Prea fåcurati neamul nostru de rusine si ocarå, 
Prea v-ati båtut joc de limbå, de stråbuni si obicei, 
Ca så nu s-arate-odatå ce sunteti - niste misei! 
Da, câstigul fårå muncå, iatå singura pornire, 
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire. 

 Dar låsati måcar stråmosii ca så doarmå-n colb de cronici 
Din trecutul de mårire v-ar privi cel mult ironici. 
Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punând mâna pe ei, 
Så-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei, 
Si în douå temniti large cu de-a sila så-i aduni, 
Så dai foc la puscårie si la casa de nebuni!

*
Selectie de: Maria Cuconoiu & Narcisa Stoian
14 ani
Scoala Nr. 10, Focsani, Romania
*
Home | Romanian