Atât de fragedã, te-asemeni 
Cu floarea albã de cires, 
Si ca un înger dintre oameni 
În calea vietii mele esti. 

Abia atingi covorul moale, 
Mãtasa sunã sub picior, 
Si de la crestet pânã-n poale 
Plutesti ca visul de usor. 

Din încretirea lungii rochii 
Rãsai ca marmura în loc ...  
S-atârnã sufletu-mi de ochii 
Cei plini de lacrimi si noroc. 

O vis ferice de iubire, 
Mireasã blândã din povesti, 
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire 
Mi-aratã cât de dulce esti. 

Cât poti cu-a farmecului noapte 
Sã-ntuneci ochii mei pe veci, 
Cu-a gurii tale calde soapte, 
Cu-mbrãtisãri de brate reci. 

De-odatã trece-o cugetare, 
Un vãl pe ochii tãi fierbinti: 
E-ntunecoasa renuntare, 
E umbra dulcilor dorinti. 

Te duci; s-am înteles prea bine, 
Sã nu mã tin de pasul tãu, 
Pierdutã vecinic pentru mine, 
Mireasa sufletului meu! 

Cã te-am zãrit e a mea vinã, 
Si vecinic n-o sã mi-o mai iert, 
Spãsi-voi visul de luminã 
Tinzându-mi dreapta în desert. 

S-o sã-mi rãsai ca o icoanã 
A pururi verginii Marii, 
Pe fruntea ta purtând coroana ...  
Unde te duci? Când o sã vii?