"O rãmâi,
rãmâi
la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sã
le-ascult;
În al umbrei întuneric
Te asamãn
unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;
Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în tainã
Mersul cârdului
de cerbi;
Eu te vãd
rãpit de farmec,
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strãlucire
Întinzând
piciorul gol.
Si privind în luna plinã
La vãpaia
de pe lacuri,
Anii tãi
se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".
Astfel zise lin pãdurea,
Bolti asupra-mi clãtinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp
râzând.
Astãzi chiar
de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilãrie,
Cu pãdurea
ta cu tot? |