-
Singurãtate
Cu perdelele lãsate
Sed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobã,
Iarã
eu pe gânduri cad.
Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Târâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mângâioase
Si se sfarmã-n
suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
În odaie
prin unghere
S-a tesut pãienjenis
Si prin cãrtile
în vravuri
Umblã
soarecii furis.
În aceastã
dulce pace
Îmi ridic
privirea-n pod
Si ascult cum învelisul
De la cãrti
ei mi le rod.
Ah! de câte ori voit-am
Ca sã
spânzur lira-n cui
Si un capãt
poeziei
Si pustiului sã
pui;
Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-mãruntul
mers,
Readuc melancolia-mi,
Iarã
ea se face vers.
Câteodatã...
prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare,
Când aud ca sunã
cleampa...
Este Ea. Desarta casã
Dintr-o datã-mi
pare plinã,
În privazul
negru-al vietii-mi
E-o icoanã
de luminã.
Si mi-i ciudã
cum de vremea
Sã
mai treacã
se îndurã,
Când eu stau soptind cu draga
Mânã-n
mânã,
gurã-n
gurã. |